Aici amintesc de fabula cu greierele și furnica și de teribilul moment în care muzicienii profesioniști sunt întrebați: „Bine, faci muzică, dar ce muncești?”. Acum cred că pot răspunde: ca artist, duc muncă de lămurire în legătură cu importanța invizibilului din viața oamenilor, iar ca om, mă consider responsabil pentru bunăstarea aproapelui meu.
Din nou, pentru pragmatici spun că în conformitate cu „moderna” lege a atracției universale, ca să primești ceva trebuie mai întâi să dai. „Dăruind vei dobândi”, mai pe limba noastră. Și acum întrebarea se pune: dacă nu am avea cui să dăm, cum am putea primi ceva? Totul ar stagna în cazul în care toți ar avea de toate.
Unde ar mai fi distracția, nu?…
Consider că până și cei care cerșesc fac o muncă în folosul comunității, fiind de fapt niște bancomate de depunere ale Universului. Adică în mecanismul economic, pentru a face banii să circule cu folos, avem nevoie de nevoiași. Poftim, am zis ce cred eu. Se zice că a spune fix ce gândești este permis numai copiilor și nebunilor… iar eu nu mai sunt copil.
Acum să vezi dezbateri…